5 Oct

Hidroizolare parcare Spitalul Militar Regina Maria -Brasov

Hidroizolare parcare spitalul militar
(0)

Lucrări de  hidroizolare la parcarea sub şi supraterană de lângă spitalul militar „Regina Maria”

Întreaga clădire cu cele patru niveluri subterane şi alte două supraterane (la care se adaugă şi un etaj tehnic) a fost finalizată,

Este un proiect important, pentru că permite descongestionarea traficului rutier din zona istorică a oraşului, având în vedere că aici vor fi peste 300 de locuri de parcare, dintre care zece pentru şoferii cu dizabilităţi şi opt pentru maşini electrice.
Parcarea de la Spitalul Militar este un proiect realizat cu fonduri europene,, în care se investesc 17,915 milioane lei. Valoarea lucrărilor este cu 5 milioane lei mai mică decât suma estimată iniţial de proiectanţi.

Lucrările au început în luna noiembrie 2013 şi trebuiau finalizate în 19 luni, însă termenul a fost prelungit din cauza unor probleme legate de stabilizarea solului şi de vremea ploioasă de anul trecut. Potrivit constructorului s-au excavat peste 20.000 mc de pământ, au fost turnaţi peste 8.000 mc de beton, s-au montat aproximativ 600 tone de armături (fier-beton). Sprijinirile de maluri s-au făcut cu aproximativ 260 de tone de tuburi de metal şi profiluri metalice, tuburile fiind de 8 mm grosime şi între 400 şi 800 mm diametru. Cele mai dificile lucrări au fost sprijinirile şi excavaţia, care au inclus şi mii de ore de evacuare de apă din excavaţie.

Din punct de vedere tehnic, cea mai de jos cotă a construcţiei este de 12,5 metri sub pământ, iar cea mai înaltă, la 10,5 metri deasupra solului.  Suprafaţa construită desfăşurată depăşeşte 9.300 de metri pătraţi, iar suprafaţa utilă este de 8.590 de metri pătraţi.

Parcarea are trei niveluri supraterane şi patru subterane, însumând 306 locuri. De asemenea, se vor amenaja 29 de locuri pentru parcarea bicicletelor (20 la sol şi 9 la nivelul etajului tehnic), pentru a încuraja deplasarea cu bicicleta pentru vizitarea zonei de centru a municipiului Braşov.

Clientul a reclamat infiltratii de apa la baza cladirii,etajul -4 , datorita panzei freatice crescute, avand o presiune hidrostatica ridicata. Prin aplicarea Sistemului Penetron s-a reusit stoparea infiltratiilor de apa ,C&A CONSTRUCT colaborator Penetron Romania si aplicator autorizat a reusit in timp util sa impermeabilizeze si sa hidroizoleze suprafetele afectate ,pentru ca proiectul sa fie predat in timp pentru inaugurare.

Materiilele folosite la hidroizolare:

  • PENETRON , pentru impermeabilizarea betonului,aplicat in doua straturi successive ,cu un consum de 1.40-1.60kg/m2
  • PENECRETE MORTAR , pentru umplerea rosturiilor longitudinale si transversale(2.5cm/2.5cm) , precum si pentru repararea segregariilor .Aplicarea s-a facut manual cu un consum de1.3 kg/m
  • PENEPLUG , pentru stoparea rapida a izvoarelor de apa , aplicandu-se ca un dop , prin presare un timp de 60 de secunde.